Acasă > Promovarea produselor, Uncategorized > Factorul critic de succes in vanzarile online

Factorul critic de succes in vanzarile online

In orice afacere exista cativa factori critici de succes. Acestia se pot schimba in timp dar ceva ramane constant – daca stapanesti acesti factori o poti da in bara la alta capitole si tot ai sanse mari sa fii profitabil.

Probabil cel mai important factor de succes in comertul electronic este o sursa ieftina de trafic targetat.

De ce este important traficul?

Traficul magazinului tau este format din:

  • vizitatori directi – care tasteaza adresa site-ului tau
  • vizitatori adusi de motoarele de cautare
  • vizitatori care vin de pe alte site-uri
  • vizitatori care dau click pe o reclama

Fiecare sursa de trafic este evaluabila in functie de:

  • numarul de vizitatori
  • costul/vizitator
  • rata de conversie (indica targetarea, adica relevanta site-ului tau pentru vizitatori)
  • valoarea medie a comenzii

Dupa cum stii deja (sper) ca profitul tau online depinde de MUNCA iar doua elemente esentiale ale acestei ecuatii sunt N – numarul de vizitatori si C- rata de conversie .

Pentru a fi profitabil pe termen mediu si lung trebuie ca pretul traficului + cheltuielile fixe + cheltuielile variabile/comanda sa fie mai mici decat marja bruta care iti ramane din vanzarea produselor. Este deci logic ca investitita medie in obtinerea unei comenzi nu trebuie sa depaseasca marja bruta medie a unei comenzi.

Mai simplu spus: daca in medie iti raman 10 lei/comanda nu trebuie sa cheltuiesti mai mult de 10 lei pentru a obtine acea comanda.

Si aici intervine factorul critic de succes de care spuneam mai sus: o sursa ieftina de trafic targetat. Cu cat platesti mai putin pentru a obtine o comanda cu atat iti vor ramane mai multi bani pentru a acoperi cheltuielile fixe si variabile si pentru a face profit.

Sa luam un exemplu

Varianta 1:

  • 10.000 de vizitatori adusi de motoarele de cautare
  • la un cost variabil zero (nu platesti nimic/click pentru ca este trafic natural)
  • cu o rata de conversie de 1%
  • si o valoare medie a comenzii de 50RON

inseamna comenzi in valoare de 5.000 RON cu costuri variabile zero

Varianta 2:

  • 10.000 de vizitatori adusi de o campanie google
  • la un cost de 0.2RON/click
  • cu o rata de conversie de 2%
  • si o valoare medie a comenzii de 80RON

inseamna comenzi in valoare de 16.000 RON cu costuri de 2.000 RON

  • La o marja de 10% in varianta 1 am un profit brut de 500 RON iar in varianta 2 o pierdere bruta de 400 RON.
  • La o marja de 15% in varianta 1 am un profit brut de 750 RON iar in varianta 2 unul de 240 RON.
  • La o marja de 20% in varianta 1 am un profit brut de 1.000 RON iar in varianta 2 unul de 1.200 RON.

Observam deci ca pe masura ce marja creste iti permiti sa cheltuiesti mai mult pe publicitate si de asemenea ca o marja mica inseamna ca va trebui sa-ti dramuiesti foarte bine bugetul de publicitate pentru a ramane profitabil.

Cum obtii trafic ieftin?

  • Optimizandu-ti intern site-ul pentru motoarele de cautare
  • Stabilind parteneriate cu alte site-uri, platite in functie de rezultate
  • Creand site-uri secundare cu continut relevant pentru potentialii tai vizitatori si plasand acolo reclame/linkuri catre magazin
  • Publicand articole pe alte site-uri (cu link catre magazin)
  • Participand la discutii pe forumuri (relevante pentru subiect)
  • Trimitand comunicate de presa
  • Afisand adresa site-ului pe toate materialele trimise catre terti (carti de vizita, fluturasi, faxuri, emailuri) si pe orice alt suport de reclama.
  • Inscriind site-ul in directoare
  • Facand schimburi de linkuri
  • Trimitand un newsletter la clientii care accepta comunicari comerciale
  • Publicand filme si review-uri cu demonstratii ale utilizarii produselor

Lista poate continua dar cred ca ai prins deja ideea: cauta sa obtii cat mai mult trafic gratuit sau platit in functie de performante, monitorizeaza fiecare sursa de trafic si investeste cu prioritate in sursele care se dovedesc eficiente.

Popular: 1%

Promovarea produselor, Uncategorized , , , , ,



Vrei sa primesti informatii doar pentru abonati si notificari atunci cand public un nou articol? Aboneaza-te



* = camp obligatoriu

powered by MailChimp!