Acasă > Functionalitate, Solutie tehnica > Probleme cu pusul in cos

Probleme cu pusul in cos

aprilie 26th, 2012

Este a n-a oara cand mi se intampla o chestie enervanta intr-un magazin online: dau click pe butonul de pus in cos si undeva in pagina se misca sau apare ceva. Mai dau o data, se mai misca ceva. Pagina ramane aceeasi dar se modifica ceva… undeva. Mai mult sau mai putin vizibil. De obicei la fel de vizibil ca o roata care se desumfla incet.

De ce ar fi asta o problema?

Pai in primul rand pentru ca de multe ori modificarea din pagina este foarte discreta. Daca ai clipit nici nu o vezi.

Dar sa zicem ca sare un popup pe ecran si o vezi. Tot e prost. Sa ne gandim un pic la psihologia procesului de cumparare si la ce ar vrea clientul sa faca dupa ce da click pe butonul de pus in cos.

Are 2 variante mari si late:

  1. vrea sa mearga la casa.
  2. vrea sa mai cumpere ceva.

Daca acela era singurul produs dorit, dupa ce il pune in cos se asteapta sa vada totalul comenzii (eventual cu transport cu tot) si sa se poate duce la casa.

Daca mai vrea si alte produse, aici sunt iar 2 variante

  1. vrea ceva legat de produsul abia pus in cos (gen accesorii sau produse corelate, pe care le poate identifica un algoritm)
  2. vrea ceva imposibil de ghicit de algoritmul site-ului (‘ghinion de nesansa’)

Oricum ar fi, impulsul clientului de a cumpara – care a generat apasarea pe buton – nu trebuie temperat printr-o animatie anemica din javascript urmata de nevoia de a da inca un click pentru a progresa.

Actiunea clientului trebuie sa aduca imediat un rezultat satisfacator, care sa indice apropierea de scopul dorit si sa-i intareasca decizia de cumparare (natura umana face ca atunci cand simtim ca ne apropiem de scopul dorit sa crestem intensitatea activitatii necesare pentru atingerea lui).

Ca sa fac o paralela – e ca si cum intr-un magazin de haine probezi un costum si ii spui asistentului ca iti place si vrei sa il cumperi. El zice ‘bine‘ si ramane langa tine uitandu-se pe pereti in loc sa spunahaideti la casa ca sa vi-l impachetez frumos’, ‘saptamana asta avem o promotie daca luati si cravata’ sau ‘vreti sa va arat ce camasi merg cu el?’.

Ce ar trebui sa se intample dupa ce pune in cos?

Kaboom baby! Miscare! In primul rand ii arati cosul si ii evidentiezi clar continutul, totalul plus alte informatii relevante (situatia stocului, termene si taxe de livrare… orice il poate face sa se simta confortabil cu decizia de cumparare). Daca vrea sa comande e deja mai aproape cu un click de finalizarea comenzii.

In al 2-lea rand ii dai sugestii de produse aditionale care pot fi accesorii sau produse pe care alti cumparatori le-au luat impreuna cu ce are el deja in cos. Poti sa ii mai dai si linkuri inapoi la categoria din care a venit si la prima pagina plus o caseta de cautare. Din nou e mai aproape de scopul dorit pentru ca sunt sanse (mai mari decat daca ramane pe pagina anterioara) de a vedea ceva care sa il intereseze.

Nu in ultimul rand, elimina toata incarcatura inutila din pagina. Cosul de cumparaturi nu trebuie sa fie similar cu prima pagina. Principala actiune ca importanta trebuie sa fie finalizarea comenzii si a 2-a completarea ei cu produse relevante pentru context (=ce are deja in cos). Stirile, articolele, arborele de categorii si alte lucruri nerelevante trebuie sa dispara din peisaj.

PS: Daca nu am fost foarte clar pune un produs in cos pe amazon si o sa intelegi exact la ce ma refer :)

Popular: 1%

Functionalitate, Solutie tehnica ,



Vrei sa primesti informatii doar pentru abonati si notificari atunci cand public un nou articol? Aboneaza-te



* = camp obligatoriu

powered by MailChimp!
  1. aprilie 27th, 2012 la 15:12 | #1

    Bineinteles nu se poate generaliza. Pe un site am scos, aceasta cerinta obligatorie mentionata de tine de a merge la cos, si am schimbat doar informatia ca a fost adaugat in cos. Media cosului a crescut foarte mult.

    Ceea ce spui este discutabil de la caz la caz, si poate un split test poate confirma daca sa se foloseasca aceasta metoda.

    Oricum e mai preferabila metoda ta, decat sa caute clientul cosul mic si neevidentiat prin cine stie ce colt amarat al paginii.

  2. aprilie 27th, 2012 la 15:41 | #2

    Depinde si de ce anume mai arati in pagina dupa ce pui in cos.

  1. Nici un trackbacks momentan.